Caşu: La Chişinău va fi creat un fond de rezervă a locuinţelor gratuite

jilie_ilian_casu

Candidatul la funcţia de primar general al Chişinăului din partea Partidului Nostru consideră că este necesar de revăzut relaţiile municipalităţii şi ale companiilor de construcţii.

„În premieră pentru perioada de independenţă a Moldovei, Partidul Nostru lansează idea pentru repartizarea locuinţelor gratuite pentru locuitorii din Chişinău.”, susţine Ilian Caşu.

„Actualmente, firmele de construcţii consumă sume enorme pentru procurarea terenurilor pentru construcţii şi pachetul de documente necesare. Cea mai mare parte a banilor se duce pe mituirea funcţionarilor din primărie. Potrivit calculelor Băncii Mondiale, compania de construcţie este nevoită să achite în calitate de mită nu mai puţin de 21% din suma necesară pentru obţinerea documentelor de autorizare. Dacă primăria ar fi alocat terenuri pentru construcţii în mod gratuit, iar pachetul de documente – pentru o plată simbolică, în schimb ar putea să primească o parte din locuinţe de la compania de construcţii, pe care ulterior le-ar fi repartizat între diferite categorii de cetăţeni”, a declarat Ilian Caşu.

Potrivit lui Ilian Caşu, „această idee aparţine liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, care anul trecut încă a încercat să ajute victimele incendiului din mansarda de la Botanica. El le-a propus autorităţilor municipale această idee, însă primăria liberală a respins-o categoric. Pe final, primăria a cheltuit milioane de lei pentru reconstrucţia mansardelor, bani care n-au mai ajuns şi pentru restabilirea locuinţelor sinistraţilor. Iar acum, în bugetul local nu sunt bani pentru finalizarea reparaţiei mansardelor”.

Fii primul care comenteaza

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


*